Seminariile Teologice Ortodoxe își au originile în modestele cursuri speciale de pregătire ale viitorilor clerici, pe care le găsim îndeosebi în Moldova și în Țara Românească, în cursul veacului al XVIII-lea. Scopul întemeierii lor a fost acela de a pregăti slujitori ai altarelor dar, în același timp și dascăli pentru școlile românesti. În cadrul acestora, pe lângă instruirea teologică, se oferea elevilor și o bună pregătire de cultură generală. Și astfel, decenii de-a rândul, acest gen de școală a asigurat pregătirea viitorilor intelectuali ai satelor: preotul, învățătorul și cântărețul de la strană. Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, își desfașoară neîntrerupt activitatea din anul 1952, din momentul desființării abuzive de către regimul comunist a Institutului Teologic Ortodox Român din Cluj (1924-1952), în sediul mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Seminariile Teologice Ortodoxe își au originile în modestele cursuri speciale de pregătire ale viitorilor clerici, pe care le găsim îndeosebi în Moldova și în Țara Românească, în cursul veacului al XVIII-lea. Scopul întemeierii lor a fost acela de a pregăti slujitori ai altarelor, dar, în același timp, și dascăli pentru școlile românești. În cadrul acestora, pe lângă instruirea teologică, se oferea elevilor și o bună pregătire de cultură generală. Și astfel, decenii de-a rîndul, acest gen de școală a asigurat pregătirea viitorilor intelectuali ai satelor: preotul, învățătorul și cîntărețul de la strană. Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca își desfășoară neîntrerupt activitatea din anul 1952, din momentul desființării abuzive de către regimul comunist a Institutului Teologic Ortodox Român din Cluj (1924-1952), în sediul mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
De la înființare până în prezent, școala a trecut prin următoarele etape:
- Liceul ortodox de băieți „Mitropolit Simion Ștefan”, 1944
- Liceul ortodox de fete „Doamna Stanca”, 1946
- Școala medie de cântăreți bisericești cu trei, apoi patru ani de studiu (1952-1954);
- Școala de cântăreți bisericești si Seminar Teologic Ortodox, cu cinci ani de studiu (1955-1978);
- Seminar Teologic Ortodox, cu cinci ani de studiu (1978-1993);
- Seminar Teologic Liceal Ortodox, cu cinci ani de studiu (1993 – 2008);
- Seminar Teologic Liceal Ortodox, cu patru ani de studiu (2008-2012);
- Seminar Teologic Ortodox, cu patru ani de studiu (2012-2021);
- Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, având ciclurile de învățământ primar, gimnazial și liceal (2021-prezent).
În urma desființării Institutului Teologic Ortodox din Cluj, majoritatea cadrelor didactice au fost transferate la Institutele Teologice Ortodoxe din București și Sibiu. O altă parte dintre acestea, refuzînd să părăsească Clujul, au devenit primii profesori ai Școlii medii de cîntăreți bisericești de aici sau au ocupat posturi administrative în aceeași instituție (Diac. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Diac. Prof. Dr. Gheorghe Stănescu, Conf. Dr. Mihail Dan, Pr. Lect. Ioan Bunea, Diac. Brie T. Ioan, Diac. Asist. Liviu Buzdug, Pr. Asist. Victor Ienciu). Școala de cîntăreți (cu trei și apoi cu patru ani de studii) și-a început cursurile la 10 octombrie 1952 în clădirea fostului Institut Teologic Ortodox, beneficiind de tot avutul ei: spații de învățămînt, capelă, bibliotecă, dormitoare, sufragerie, cantină, mobilier.
În 1955, printr-o hotărîre a Sfîntului Sinod, toate școlile de cîntăreți din Patriarhia Română sînt transformate în Școli de cîntăreți bisericești și Seminarii Teologice, cu durata de școlarizare de 5 ani. Primele două clase au fost prevăzute să fie de cîntăreți bisericești (absolvenții lor putînd fi denumiți cîntăreți de strană), iar ultimele 3 clase de seminar teologic; absolvenții acestei școli primeau dreptul de a fi hirotoniți preoți pentru parohii de categoria a III-a sau, în cazuri speciale, și la cele de categoria a II-a.
În noua structură, pe lîngă materiile teologice de bază, se adaugă materiile de cultură generală, între acestea de menționat: Latina, Greaca, Limbile moderne (Franceza și Rusa).
În această perioadă, școala pierde o parte din cei mai valoroși profesori ai săi: după ce Prof. Gheorghe Stănescu moare în 1956, Pr. Prof. Ioan Bunea este arestat împreună cu Pr. Prof. Liviu Galaction Munteanu pentru întocmirea unei programe analitice pentru predarea religiei în școlile de stat. În încercarea de a identifica soluțiile optime și de a îmbunătăți procesul de învățămînt, numărul disciplinelor a fost schimbat aproape de la un an la altul. Amestecul abuziv al autorităților de stat, îndeosebi prin reprezentanții Departamentului Cultelor, a făcut ca mulți profesori de valoare să fie înlăturați de la catedră pentru motive minore, motivul real fiind acela că erau considerați incomozi pentru regimul comunist. De eliminări din seminar nu au fost scutiți nici unii elevi, îndeosebi aceia care proveneau din familiile unor condamnați politici ori din familiile care au refuzat să se înscrie în cooperativele agricole.
Prin aprobarea unui nou Regulament de organizare și funcționare a instituțiilor de învățămînt pentru pregătirea personalului bisericesc și de recrutare a corpului didactic din Patriarhia Română, în 1968, statul comunist recunoaște hotărîrile Sf. Sinod din 1955 legate de organizarea școlilor teologice. Cu această ocazie, și numărul materiilor este crescut de la 16 la 25.
Incepand cu anul 1978 scoala intra intr-o noua etapa: daca pana acum Seminarul Teologic din Cluj a pregatit si cantareti bisericesti, de acum inainte, din cauza lipsei de spatiu, se vor scolariza numai elevi seminaristi (cu cinci ani de studii). Cu aceasta ocazie si titulatura scolii se va schimba din Scoala de cantareti bisericesti si Seminar Teologic Ortodox in Seminar Teologic Ortodox. In aceasta etapa a istoriei Seminarului a fost dat in folosinta Paraclisul-Capela, pictat in stil neobizantin de Fam. Prof. Petru Botezatu, sfintindu-se de catre Episcopul Iustin Chira Maramuresanul.
Revolutia din 1989 aduce numeroase schimbari si in Seminarul Teologic Ortodox din Cluj Napoca. La cererea profesorilor si a elevilor Ministerul Invatamantului a echivalat diplomele de seminar teologic cu cele de bacalaureat pentru toti absolventii Seminariilor Teologice din tara, din perioada 1940-1990. De asemenea prin reinfiintarea Institutului Teologic Universitar Ortodox din Cluj Napoca, o serie de cadre didactice de la seminar au trecut la institut (Pr. Prof. Alexandru Moraru, Pr. Prof. Valer Bel, Pr. Prof. Drd. Vasile Stanciu, Pr. Prof. Drd. Stelian Tofana, Pr. Prof. Remus Lazar si Pr. Prof. Ioan Chirila). Odata cu completarea corpului profesoral si cu alegerea unei noi conduceri a Seminarului Teologic Ortodox s-a decis ca directorul Seminarului sa fie ales dintre cadrele didactice de la facultate.
Planul de invatamant inaintat de Patriarhia Romana si avizat de Ministerul Educatiei pentru anul scolar 1990-1991 cuprindea mai multe materii laice noi, care aveau scopul de a oferi seminaristilor sansa de a obtine si o diploma de bacalaureat la fel ca elevii din liceele de stat.
Dupa trei ani de tratative intense intre Patriarhia Romana si Stat s-a finalizat problema includerii invatamantului seminarial in sistemul invatamantului de stat. Punerea in aplicare a acestor hotarari a avut loc abia incepand cu anul scolar 1993-1994. Seminarul functioneaza de acum inainte pe principiul subordonarii ierarhice si al ascultarii canonice fata de Arhiepiscopia Ortodoxa a Vadului, Feleacului si Clujului si isi desfasoara activitatea sub supravegherea Inspectoratului Scolar Judetean Cluj. Aceasta dubla subordonare, fata de Biserica si Stat, ofera absolventilor scolii sansa de a urma cursurile oricarei facultati din tara.Seminar Teologic Ortodox Cluj Napoca – Liceu Teologic Ortodox Cluj.
Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, ce stă sub oblăduirea Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul și Ioan Gură de Aur, respectiv a Sfintei M.Mc. Ecaterina, își desfășoară activitatea, în forma lui de școală confesională, începînd din anul 1944, iar ca Seminar, stricto sensum din 1952, momentul desființării abuzive de către regimul comunist a Institutului Teologic Ortodox Român de grad universitar din Cluj (1924-1952).
În prezent, funcționează cu un număr de 795 de elevi, pregătiți de cadre didactice bine educate, competente și dedicate pentru o educație integrală a elevilor.
Seminarul Teologic clujean este condus de pr. prof. dr. Liviu VIDICAN-MANCI din toamna anului 2012, după ce în perioada 2009 – august 2012 a fost condus de pr. prof. dr. Cristian Sebastian SONEA, în prezent prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj.
În anul școlar 2011-2012 pr. dr. Cristian SONEA și echipa sa au întocmit documentația pentru realizarea primelor clase (pregătitoare și a I-a) din ciclul primar. Proiectul a avut binecuvîntarea IPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitului Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cele patru învățătoare care au fost selectate au dat tonul unui proiect de mare succes care astăzi însumează peste 260 de elevi și 10 profesori pentru învățămîntul primar.
Pr. prof. dr. Liviu VIDICAN-MANCI a continuat aceste proiecte și le-a îmbogățit, astfel că în 2012-2013 a acreditat ARACIP secția de filologie și a introdus o clasă de intensiv engleză la nivel de liceu, respectiv a autorizat ciclul gimnazial, clasele V-VIII, pentru a oferi continuitate elevilor ce vor finaliza ciclul primar în Seminarul Teologic.
Această strategie a făcut posibilă o dezvoltare minunată a școlii, ajungînd în mai puțin de 4 ani să-și tripleze cifra de școlarizare: de la aproximativ 289 de elevi la începutul anului 2012-2013, la 795 de elevi în 2017-2018. Pentru anul 2018-2019, preconizăm o atingere a numărului de 850 de elevi.
Școala funcționează pe principiul subordonării ierarhice și al ascultării canonice față de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și își desfășoară activitatea sub supravegherea Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
„Performanța e mult, dar totul este omul îndumnezeit”!
